Eu nu sunt responsabila pentru fericirea ta, copilul meu!

Mult timp am crezut ca sunt responsabila direct de fericirea copilului meu (aaa, adica chiar pana acum cateva zile.) Ca tot ce e el depinde doar de mine, ca toate durerile, buna-starea, reusitele, frustrarile copilului meu depind de mine. Cat de gresit! Cat de egoist! 

A fost probabil modul meu de a ma simti apreciata, importanta, de folos in viata cuiva si, cumva, copilul meu mi-a implinit toate astea. 

Astazi renunt. Astazi ma asez la acelasi nivel cu tine, copilul meu, si iti spun cu toata inima ca eu nu sunt responsabila pentru fericirea ta. Si cel mai important pe lumea asta, este ca mai ales tu Nu esti responsabil pentru fericirea mea. Fericirea ta depinde doar de tine, asa cum fericirea mea depinde doar de mine. Nu de partenerul meu, nu de copilul meu, doar de mine. 

 

Mostenim nevoia de a ne face parintii fericiti din generatie in generatie. Copiii vor sa ne vada fericiti, asa ca de cele mai multe ori uita de ei, se dezbraca de propriul eu si devin unul si acelasi cu fericirea din ochii parintelui pe care il iubesc atat de mult! Ce povara grea pentru un copil atat de mic! Cata nedreptate! 

 

 

Astazi ma asez la acelasi nivel cu tine si iti spun ca nu le stiu pe toate. Eu sunt ca tine. Vulnerabila, uneori mica, alteori puternica, dar mereu om. Eu nu le stiu pe toate, nu le pot pe toate si imi dau voie sa fiu asa. Eu pot doar sa te iubesc. Si sa fiu fericita pentru mine. 

 

scrisoarecatrepuiulmeu #desprefericire #mama